Realitatea: înainte și după

1.

     Lumea nu cruță pe nimeni. Nu dă o sentință mai ușoară și nu oferă o a doua șansă! Nu am trei vieți și nu pot să opresc și „să joc mai târziu”. Nu joc cu două taste: înainte și-napoi și nu pot să trec mai departe când cineva „mă împușcă”! Jocul ăsta nu are nivele, nu are nici măcar butoane! Nu sunt o marionetă, sunt o ființă, o ființă care poate să decidă, care poate să acționeze…Asta este: Realitatea!

 2.

     Ne trezesc la realitate, între granița dintre copilărie și maturitate. Ne repetă că suntem buni, suntem speciali, suntem deștepți, dar când ne „încearcă”, ne suflă-n vise și ne lasă să trăim dezamăgiți. Ne mint atunci când au nevoie de noi, zâmbesc și ne ajută, dar când se ridică, uită de promisiuni și râd de noi, ne mint și ne fură.
     Ne spun că nu e vina lor, ne spun că toți au aceleași problemă. Ne mint cu cifre: ne spun că e mai bine ca acum doi ani, dar toți știm că acum doi ani a fost mai bine. Ne spun să fim patrioți, să ne iubim țara și să schimbăm schimbarea la noi în țară, lângă bunica cea bătrână și prietenii săraci!
     Ne chinuie într-un sistem incorect și ne instruiesc de mici, băgându-ne în sânge frică și nesiguranță! Ne place, nu știm de mai bine, „la toți e la fel”!

3.

     Reclamele mă înnebunesc. Mă fac să cred în perfecțiune, dar când ating perfecțiunea aflu că: Nimeni nu e perfect! Cumpăr iaurtul lor, sperând că balonația trece și cu apă; cumpăr ceaiul lor la sticlă, cel mai prost și cel mai amărât, sperând că mă voi trezi într-o cabană la munte, fericită și eventual și încălzită! Cumpăr telefonul ce-mi vorbește, cântă și citește, sperând că îmi va ușura existența. Cumpăr.
     Îmi arată o imagine înainte și după: mă regăsesc în cea cu doamna obosită, cu dureri de spate și supărată. Îmi spun că doar dacă cumpăr de la ei mă voi vindeca! Mă simt șantajată, furată, mințită, dar cumpăr! Le cumpăr plasticurile, le cumpăr saltelele tari și papucii rupți. Le cumpăr.
     Aceleași reclame mă jignesc și mă umilesc crunt. Îmi spun că fac parte din acei 1 milion de cumpărători dependeți de minciuni. Tot acea doamnă îmi zâmbește la final și mă bate pe umăr: Nu-ți fă griji, trece! Mă fac să plâng când îl văd pe bătrânul tată ce îl învață o lecție pe fiul său și mă fac să cumpăr abonamentul cu o mie de minute în rețea! Mă fac să vreau să o sun pe mama, nepăsându-mi de faptul că mama e aproape de mine, aproape de casă; nepăsându-mi de faptul că telefonul îmi arde creierul, le cumpăr și copiilor mei unul!
     Aceleași reclame promovează cultura, dar incultura implicit, pentru că imediat după reclama fantomă, îmi arată un cioban ce vrea să-mi conducă țara, care nu știe să vorbească corect și care nu crede în sistemul de sănătate: el este sănătos deja, ce-i mai trebuie!? Copii din munți sunt imuni la prostie! La final de an, ne îndoapă cu ultimele reclame, ultimile emisiuni. Pentru a mă hipnotiza, îmi induc o stare de euforie, cheamă în aceleași loc toată masa incultă, îi cheamă pe toți: nu ratează nici măcar unul! Le place să mă vadă disperată, supărată!

 4.

      „Citește! Orice. Un ziar, un anunț! Citește!” Citesc, mulțumesc frumos. EU citesc. EU învăț. Tot EU le umflu buzunarele. Același „EU” îi votez! Unde e dreptatea și cine ne-a ascuns-o? Auzim peste tot despre țara perfectă: țara unde autostrăzile sunt perfecte și drepte; unde oamenii vorbesc frumos și au răbdare; unde guvernul nu ne fură banii și unde clădirile nu cad peste noi! Țara ne-o facem, dar cum?
       Unde sunt acei oameni ce au adunat gunoiul după o gloată de neinstruiți, unde? Sunt acasă la ei. Cu copii lor. Acei oameni plătesc pentru curățenie, plătesc ca o data pe săptămâna gunoiul să le fie ascuns undeva departe, iar rănile bandajate! Plătesc. Nu doar cu bani,ci și cu timpul lor! Ne-au învățat să tăcem. Ce e mai ușor decât să conduci o țară redusă la tăcere? Ne-au pierdut în legi și-n obligații! Ne-au împuiat capul cu prostii și cu lucruri neimportante!
     Se plâng că acum romanele sunt scumpe, că poporul n-are bani, dar ce popor! Ce popor! Când biblioteca e deschisă, când te roagă ca la paisprezece ani să vii și să împrumuți o carte, un film, un documentar…

 5.

     Îmi e milă de acei bolnavi ce cerșesc după medicamente: „Ne scuzați, dar nu mai sunt disponibile pe piață!” Îi mint pe bieții bătrâni, când de fapt e vina lor! E vina lor că n-au curat în farmacii, că nu le pasă de un act, de o copie!
     Doctorii pleacă. Doctori buni. Doctri străluciți. Doctori ce dau din ei tot ce pot doar ca să rămână la ei în țară, lângă familia lor! Pleacă, pentru că sunt umiliți și furați pe față! „Mai bine mor acasă, e mai igienic!” Și mare dreptate a mai grăit! Totul este alb. Totul este drept, Totul este amețitor de „la fel”! Atât de curat, dar atât de murdar în același timp! Ascund mizeria pe după dulapuri, pe după colțuri. Și așa le-au luat banii și au plecat! Murim din nimic în spitale. Le cerem ajutorul, implorăm atenție și grijă, dar murim de guturai sau de durere de cap! Nu găsim vinovații și, „fără vină” așteaptă un alt pacient pe care nu să-l trateze de nimic.
     Citim pe internet: „Mă doare burta, capul și picioarul stâng. Ce am?” Găsim rezultate precum: „Cancer! Sida! Sport! Hernie!” Ne speriem când citim asta atât de tare, încât sfârșim prin a muri de frică, de stres!  
     Nu-i lăsați să moară așa! Nu-I lăsați să creadă că nimeni nu vor ca ei să trăiască! Nu-I tratați ca pe niște bolnavi, pentru că toți suntem bolnavi! Sunt oameni: gândesc, simt și aud ca toți ceilalți! Vă aud când îi jigniți și vă simt ochii curioși când trec pe lângă voi șchiopătând!

 6.

     Ninge. Ninge în nenumărate rânduri. Ninge nesfârșit. Încearcă să mă sperie. Încearcă să mă facă dependent de știri. Încearcă să mă facă să TREBUIASCĂ să mă uit în fiecare zi la meteo. Cu toate că ceea ce se întâmplă este adevărat, nu trebuie să se întâmple așa! Nu trebuie să-i speriem pe cei bătrâni, pe copii, pe părinți. O dată în viață, HAI să-i mințim. Hai să le spunem că totul va fi bine! Ei au nevoie de noi, noi avem nevoie de ei! Dar nu! Ne place să-i vedem speriați, plângând. „Niciodată în 20 de ani nu a mai nins așa! Este îngrozitor!” Este IARNĂ! Iarna se presupune să ninge! E normal. Dar dacă ne e frică și ne e milă pentru cei ce nu-și văd casa de zăpadă, de ce nu luăm lopata să-i ajutăm? De ce nu schimbăm lumea asta puțin? Să ne fie bine la toți.
    Am fost copil, am fost jucăușă și veselă! Odată și mie îmi plăcea să fac îngeri în zăpadă și să mă bulgăresc! Și eu ca și voi am stat cu hainele ude până toți prietenii mei au intrat în case! Și eu ca și voi am răcit și am făcut febră! Atunci, dacă toți am trecut prin asta, de ce nu-i lăsăm să-și trăiasc copilăria! De ce le spunem că: „Iarna asta este prea frig! Poți să răcești!” Cu toții știm că odată și-odată se vor îmbolnăvi, dar sunt sigură că nu de asta o să vă aduceți aminte peste 10 ani: o să povestiți cum în acea seară l-ați văzut intrând în casă roșu în obraji, fericit, obosit și cu poftă de mâncare!
     Iarna este plăcută. Întotdeauna a fost. Acum când mă uit pe geam și văd că ninge, sunt fericită. Sunt fericită că sunt vie și sănătoasă. Sunt fericită că sunt cu familia mea și că prietenii mei ÎNCĂ mai vorbesc cu mine. Sunt fericită că sunt fericită!

 7.

     De ce ne lăsăm ghidați în viață de principii? De ce nu judecăm cartea după conținut, ci după copertă? De ce ne place să ne uităm în grădina vecinului? Cât timp sunt om, cât timp prin corp îmi curge sânge, voi iubi viața! Și voi iubi pe toți cei care trăiesc! Așa că promit că voi zâmbi când merg în oraș să mă plimb, voi zâmbi când aștept la coadă, voi zâmbi și voi fi fericită, când toată lumea este tristă! Voi face asta pentru că avem nevoie de un singur model! Avem nevoie de un singur ideal, de un singur etalon și sunt dispusă să fac din cineva un etalon! Nu am nevoie de cineva să-mi spună că trebuie să fiu pozitivă! Vreau să văd, vreau să simt! Așa că sunt dispusă să învăț de la un strain: cum să gândesc, cum să trăiesc, cum să trec peste, pentru că nimic nu e mai important decât să treci peste!
      Așa că haideți să trecem peste! Haideți să schimbăm ce ne supără! Haideți să trăim!