Miroase a poveste.

             Eu sunt. Sunt fata din povestioara aceea drăguță, sunt personajul din cartea cu roșu curgând... Sunt Scufița Roșie. Povestea mea este mai tragică, așa este, dar finalul e absolut!

            Dar în pădure sunt singură... Sunt singură în pustiu. Nici Lupul nu e. Tu ești Lupul! Sau poate nu ai fost niciodată...

             M-ai lăsat Lupule și acum mă simt singură. Toți m-au mințit și m-au dat la o parte, dar tu Lupule... Am crezut că mă iubești cu adevărat, am crezut că din toți, tu vei rămâne în dreapta mea așteptând. Și tu ai plecat, Lupule. Și mă doare și mă ustură înăuntru, mai departe de cutia toracică, mai adânc, treci de sânge și de vene și de plâmâni... Mă doare, Lupule!

            Sunt singură în pădurea asta oribilă, o pată roșie într-un negru orbitor! Și mă ustură inima, lupule! Scump lup!

     Tu ai acoperit partea vulnerabilă, dar eu tot în stânga ta stăteam. Te-ai supărat, Lupule? Îmi spui acum pe ultim drum că nu te-am lăsat să profiți de bunătățile mele, dar lupule te las acum! Ia-mă! Te urmez întru totul.

            Și mă plimb singură în pădurea asta, iar bunica nu e acolo. Și e seară. Și mi-e frig. Și mi-e dor de tine, dragul meu! Dintre toți lupii...

            Nu te-am văzut și acum pe ultim drum le spui pe toate ca pe o poveste și eu sunt prinsă într-o pagină de carte, Lupule! Eliberează-mă, te rog! Sunt Scufița Roșie, iar coșulețul l-am uitat pe drum... Lasă-mă să mă întorc, lupule! Hai să ne întoarcem!

            Dar sunt închisă. Iar povestea mea de abia acum începe. Miroase a minciună. Miroase a poveste. Dar povestea mea nu o voi uita! Și asta doare cel mai tare. Doare, pentru că Lupul a plecat și... miroase a poveste!