Vreau să mă trezesc într-o
bibliotecă. Pe un raft vechi, să scârțâie sub greutatea-mi. Vreau să fiu
aceeași peste ani, să fiu aceeași foaie de hârtie mânjită cu amintiri din
timpul copilăriei, din timpul apariției mele timide în univers. Vreau să trăiesc
veșnic. Vreau să fiu nemuritoare.
Vreau să mă ridice oricine și să
mă readucă la viață. Vreau să-i simt pulsul acelui necunoscut, iar eu să-l las
să-l simtă pe al meu. Vreau să mă ridic la cer și să văd o altă lume, cu el să
o cunosc pe toată.
Vreau să mă lase seara cu greu
din îmbrățișarea lui și să-l privesc în acei ochi prin care văd totul, să trăiesc prin el o altă viață
dintr-o veșnicie. Să-i văd saliva picurând pe pernă, iar eu să-mi ud paginile
de plâns.
Vreau să mă prelungească vreo
încă două săptămâni sau să-ntârzie vreun ceas. Să stăm noi doi și să trăim prin
rânduri amețite, prin alfabeturi pe care nici noi nu le înțelegem!
Citește-mă, cunoaște-mă,
deschide-mă și declară-mă cartea ta favorită. Voi scrie un capitol doar al
nostru și ți-l voi lăsa pe noptieră înainte de plecare.
Rupe-mi paginile și iubește-mă o
noapte-ntreagă. Ține-mă în buzunarul tău și privește-mă cu dorință ori de câte
ori mă vezi deschizându-mă!
Ți-aș scrie romane-ntregi cu tot
ce simt pentru tine, ți-aș scrie tot, doar ție, străinule de care m-am
îndrăgostit.
Tu, cel care m-ai adus la viață,
tu, cel pe care l-am lăsat să mă citească pagină cu pagină!
Ai plâns când m-ai lăsat pe raftul
acela vechi și uitat de toți. Și aș muri încă o dată, și încă o dată dacă te-aș
mai vedea plângând! Te privesc cum iei în brațe alte amintiri, dar le-am
cunoscut deja pe toate! Noi doi suntem o carte, suntem pagini întregi petrecute
împreună. Pagini scrise cu grijă, cu iubire, cu pasiune, cu cerneală roșie.
Mulți m-au luat, cititorule și
m-au lăsat să mor, dar ce știu ei despre noi!? Știu ei oare ce-au luat de pe
raftul acela vechi? Știu ei!?
Aș vrea să trăiesc veșnic în amintirea ta, iubește-mă doar, citește-mă
încă o dată și n-am să mor niciodată!
Comentarii
Trimiteți un comentariu