Asfalt

                V-au căzut inimile pe jos, cupidonii, hârtiile, ambalajele, trandafirii ofiliţi şi toată iubirea. Sunt toate pe asfaltul încins.

                Stau la soare de o lună deja, uscate, mucegăite, mirosind nostalgice a voi.

                Am sărbătorit privindu-vă cum vă plimbaţi de mână, îmbrăţişaţi, îmbujoraţi şi sărutându-vă mai puţin sau deloc pe furiş.

                Vă ascundeaţi pe după scaunele de la cinematograf şi auzeam cum vă foşgăie hainele sub toată pasiunea dintre voi sau în parc când ele se dădeau în leagăn, iar voi le ţineaţi în aer şi le furaţi câte un sărut.

                Actori în rolul secundar în propriul vostru film alb-negru... roşu, aţi fost.

                Iubirea în toate formele ei s-a ridicat până deasupra norilor, lăsând în urma lor conturul mâinilor voastre împreunate.

                Toată intensitatea trăirilor voastre în aceste două zile, concentrate într-o amintire, a dispărut, s-a scurs printre sufletele noastre neîncercate de dragoste.

                Ne-am bucurat văzând oraşul pictat pastel, pe voi, cele cu părul bălai şi pe ei, cei îmbrăcaţi la costum, ascunzând prin buzunare tremurul de emoţie.

                Chiar dacă în aceste zile deplângem inimioarele făţişe şi tot plasticul colorat, ne-am bucurat de neştiinţa voastră, am aplaudat-o!

                A mai trecut un an, au suspinat o groază de singuratici, a mai trecut... un an!

                Voi aţi rămas cu amintiri vagi, cu pozele din cutiile prăfuite care zac acum în pod, iar noi cu ambalajul.

                Ne-am distrat cu toţii, dar nu împreună, patrioţii separat, pe 24 şi aşa nu am făcut pagubă nimănui.

                14 februarie e sărbătoare comercială, spuneţi? Sunteţi doar geloşi, vă văd eu la anul!