Cum să traversezi strada? Ghid inutil de ținut in buzunar.

            Nu ne învață nimeni lucruri din astea în școli. Se începe cu alfabetul și adunarea, acum sunt la limite și la dramaturgie, deci nu bag mâna în foc că până la sfârșit nu o să ne povestească și despre cum să traversăm strada. Este important să știm cum, dar cu toate acestea îl simțim ca pe un reflex și nu ca pe ceva dobândit... Așa că vreau să știu, cum se traversează o stradă?

            Mă gândesc la o trecere de pietoni și un semafor. Unul din acele semafoare pentru nevăzători, poate, care te anunță și prin sonor, așa că dacă ești o persoană visătoare mai ai o șansă de a traversa trecerea în siguranță. Sau poate ești un pieton grăbit, care sare în fața mașinii și apelează la valorile morale ale șoferului: „Nu mă calcă. Nu este bine.”. Oricum ar fi, trebuie să faci asta.

            Dar de puține ori este vorba despre a traversa o trecere de pietoni pur și simplu. De multe ori vrei să mergi la florărie să îi cumperi iubitei tale un buchet de flori. De multe ori rămâi fără pâine acasă și mergi la chioșcul din fața blocului să cumperi una. De multe ori ai pachetul de țigări gol, din nou, și ești disperat după un alt fum cancerigen. De multe ori, îți duci cățelul blănos, negru fără lesă și îl plimbi prin parcul din apropiere. Alteori, în fiecare zi, ieși din casă și te îndrepți spre serviciu, poate îți place, poate nu, ce contează. Oricum ar fi, trebuie să traversezi. Pentru că pe partea cealaltă se întâmplă ceva. Se întâmplă viața. Și tu trebuie nu doar să ții pasul, ci să participi.

            Dar cum ajungi? Poate ești grăbit, lași întotdeauna pe ultimul moment temele și proiectele. Poate ești supărat, nu ți-a răspuns la mesaj, dobitocul sau te-a înșelat cu vecinu` sau nu și-a adunat hainele de lângă pat. Poate ești fericit, poate a răspuns la mesaj, poate câinele călcat de mașină a reușit să supraviețuiască, poate sarcina chinuitoare de 9 luni a luat sfârșit cu bine, poate e băiețel, poate e fată sau poate, te-ai trezit cu fața spre soare și te-ai bucurat. Poate ești îngândurat, te gândești la el, la ea, la ei, la noi, la voi, la toți și nu mai poți; ai obosit. Poate ești pierdut, ai pierdut pe cineva, ceva și au trecut luni, poate ani și te-ai pierdut; te-ai pierdut pe tine.

            Dar cum pleci? Te trezești, deci, de dimineață și îți bei cafeaua. Te gândești la câte ai de făcut și poate ești supărat. Poate de săptămâni întregi gravitezi în jurul acelorași gânduri; poate cafeaua nu ajunge, poate dacă deschizi geamul, poate dacă îți faci patul, poate dacă scrii despre cum să traversezi o stradă, poate dacă ești optimist, poate vei uita. Nimeni nu îți oferă garanții și nu ai timp. Pentru că acum trebuie să traversezi strada și acum se întâmplă viața și acum trebuie să uiți. Și trebuie să fii fericit, iar să lași loc de întrebări și de dubii, e păcat.   

            Contează deci cum pleci și nu contează că ai vrut să traversezi strada, dar contează dacă o traversezi și motivul pentru care vrei să o faci.

            Până acum nu sunteți siguri dacă regretați că m-ați citit sau nu. Nu sunteți foarte siguri despre ce vorbesc... Imediat clarific!

            Coborâți din apartament. Detaliile despre acest apartament nu contează. Este drumul pe care, așa cum ar fi sănătos și natural, îl faceți zilnic. Aveți un câine lângă piciorul dumneavoastră. Este un câine, poate nu cel mai frumos, dar este un câine bun. Și îl iubiți. Nu realizați cât, pentru că așa funcționează viața și totul este infinit până la proba contrarie. Faceți acest drum zilnic. Același program. Vă treziți și scoateți fetița și cățelul la plimbare. Până într-o zi. Când decideți, sau nu dumneavoastră, ci viața, să nu mai traversați. Așa că într-o zi aleasă aleatoriu, nu traversați, ci rămâneți acasă. Dar fetița și cățelul vor să traverseze acea trecere în continuare, pentru că pe partea cealaltă nu e fericirea sau relaxarea sau comfortul absolut, ci obișnuința. Și repet, fetița și cățelul trebuie să traverseze strada. Și de aici nu mai contează cum sau de ce nu, ci doar că în acea zi nu au traversat-o, ci doar... au încercat. Ce s-a întâmplat mai apoi cu fetița  și cățelul?

            Nu știu care este „morala” și care este sfârșitul. De fapt, nici nu îmi doresc să știu care este sfârșitul. Și nu doar că nu îmi doresc, dar nici nu sunt curioasă. Pentru că vor fi multe treceri pe care aleatoriu le voi alege să nu le traversez. Iar unele treceri vor însemna oportunități, dar altele vor însemna viața. Și viața se întâmplă. Viața se întâmplă pe ambele părți.

            Au rămas acolo.

In memoriam lor.