Eul revelator.

             Îmaginează-ți o stradă. Orice stradă, sunt atâtea străzi lăturalnice, întunecate, luminate, animate, aglomerate în lumea asta. Vrei să fie seară? Poate ești mai matinal, poate chiar te trezești cu noaptea în cap sau poate după-amiezile sunt preferatele tale. Soarele sau stelele cu luna te luminează. Cerul nu a fost niciodată mai senin, iar tu niciodată mai liniștită. Pășești determinată să ajungi oriunde te poartă viața.

            Cum ți-a fost înainte? Ai fost tristă? Ai fost anxioasă? Ai fost dezamăgită? Ai fost nostalgică? Continui să mergi, iar în jurul tău sunt chipuri și voci care nu îți transmit nimic. Chipuri și voci deloc comune, dar care sună la fel. Chipuri și voci nemaiîntâlnite, care nu te intrigă, ci te îndepărtează. Observi tot și o faci în culori, modele unicat pe care le creezi spontan și pe care le depozitezi în spatele tuturor gândurilor tale și cărora le vei da vreun sens, orice sens într-o seară în fața unui laptop sau a unei foi și a unui creion. Întotdeauna faci asta.

            Privești înainte. Ai privi înapoi, dar ai învățat să trăiești în prezent. Încerci. Îți calculezi fiecare pas în secunde: câte secunde s-au împlinit din acel moment. Ce moment? Orice moment. 
            Dar ce vorbesc eu?! Poate fi o stradă pe care ai mai mers, o stradă pe care o știi prea bine. Nici nu e nevoie să fie o stradă, poate fi o cafenea necunoscută, poate fi un părculeț dintre două blocuri cu două leagăne libere sau poate fi în natură, poalele unui munte sau poate fi chiar și o încercare de joc contemporan. Poți fi oriunde și poți face orice.

            Locul nu contează, locul poate schimba tot, dar nu poate afecta nimic. Locul este cadrul, nu acțiunea. Locul se poate confunda cu intriga, dar nu și cu actorii. Suntem parcă aleatoriu ghidați, plasați într-un univers care se mișcă haotic, într-o ordine pe care nu o înțelegem cu adevărat. Cum am apărut, cum am continuat să creștem, să ne dezvoltăm, fiecare separat sau în conglomerate de piele, carne, oase și uneori gânduri, nu știm.

            Măsurăm viața în zile, luni, ani întregi, când tot ce ar trebui să numărăm sunt momentele. Ai parte de unul dintre acele momente când tot ce poate fi aliniat este aliniat, ordonat și funcționează. Mergi pe o stradă aglomerată sau printr-un parc liniștit sau îți aștepți la bar esspresso-ul și ești înconjurat de oameni mai mult sau mai puțin expresivi. Nu remarci niciun chip anume, treci totul prin filtrele tale personale până în acel moment când te oprești.

            Un singur chip îți transmite mai mult decât viață. Un chip, nimic mai mult, te întoarce secunde, luni, ani, scrisori, discuții, decizii vehemente înapoi. Un chip te poate face, un singur chip, să te simți ca acasă. Ca și cum acel chip, acei ochi și acele buze îți șoptesc „Bine ai revenit!” cu un zâmbet  larg, contagios, un zâmbet pe care îl știi prea bine. Ca și cum ai așteptat (sau eul tău ascuns a făcut-o) secunde, luni, ani întregi să reîntâlnești ce ai lăsat, impropriu spus, odată.

            Poate se oprește din mers și rămâi lângă acel chip, acei ochi și acele buze. Și poate veți râde, poate veți ofta, poate veți sta pe acele leagăne din nou, poate veți sorbi din cafea sau  poate veți merge pur și simplu în aceeași direcție (într-un final).

            Dar poate vă veți continua drumul separat și tot ce veți lăsa va fi acea privire mirată, trecătoare. Poate veți rememora acel moment zile, luni, ani întregi după sau poate veți fi mai liniștiți ca niciodată, pentru că acum, acum știți că acel soare și acea lună cu acele stele vă luminează pe amândoi. Întotdeauna a făcut-o.

            Imaginează-ți că în tot ce contruiești sau dărâmi acum, stă acel moment, pe care tu îl colorezi în roz sau nu. Așa că dacă ai mai avea de ales, te întreb: l-ai păstra diferit, l-ai privi altfel, i-ai da altă voce, i-ai șopti-n același fel? 
            Direcția și destinația păstrează-le orice ar fi, dar rozul nu se mai poartă. Alege, în schimb, dacă vrei să fii oxigen sau dioxid de carbon. Alege și continuă să privești înainte; înapoi și-a pierdut substanța.